Tabăra din tinda bisericii, ediţia a II-a

Viața parohiei August 16, 2015

 

Zilele lunii august au adus pentru copiii din parohie, mult aşteptata tabără  pe care am organizat-o şi anul acesta, împreună cu tinerii voluntari din Ator Costeşti. După o perioadă intensă de pregătiri şi planuri am reuşit să alcătuim un program variat şi atrăgător pentru cei mici, între 4 şi 8 ani, organizaţi în grupa „Îngeraşii” şi pentru cei mari cu vârste între 9 şi 15 ani. Timp de două săptămâni am organizat pentru aproximativ 100 de copii activităţi variate şi un mic desert după slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Motivaţia a fost elementul cheie: am pornit la drum cu cincisprezece atoreni dornici să îşi jertfească timpul si resursele pentru copiii ce au uitat cum să îşi trăiască vacanţa sau pentru copiii care nu îşi permit să plece în tabere ori în concedii cu părinţii.

Fiecare zi din postul Adormirii Maicii Domnului a adus cu sine bucurii noi şi diverse, începând de la clasicele ateliere de împletit cruciuliţe, brăţări şi quilling, activităţi de comunicare, confecţionări de rame foto din paste şi hârtie rulată, până la  activităţi sportive ce au inclus campionate de volei, fotbal, şah. Am încercat să aflăm într-o mică conferinţă cum ar trebui să fie copiii când vor creşte mari şi seria de zile vesele s-a încheiat cu vânătoarea de comori şi focul de tabără. În centrul activităţilor din fiecare zi a fost slujba Paraclisului Maicii Domnului unde copiii au cântat la strană frumosul stih rugăciune: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Ca o noutate a taberei de anul acesta a fost atelierul de dans popular, organizat de o tânără atoreancă  Diana Ilie, ce şi-a descoperit cu această ocazie talentul de coregraf şi organizator de grup folcloric. De asemenea copiii au fost foarte receptivi la atelierul de făcut prăjituri, iar fetiţele au declarat că de acum vor şti sigur cum să facă fursecuri. Nu au lipsit jocurile de grup care au mobilizat participanţii şi au adus multă bucurie şi voie bună.

Aşa cum ne-au mărturisit şi cum am putut citi pe feţele lor, copiii au fost foarte bucuroşi  şi mulţumiţi de participarea la această tabără. Vlăduţ (11 ani) a spus: „Acasă mă pliciseam, de aceea am venit aici în tabără. Mi-am făcut mulţi prieteni şi am învăţat să fac cruciuliţe. Mi-au plăcut mult jocurile şi focul de tabără.”Ştefana (13 ani): „mi-a plăcut mult în tabără, jocurile moderatorilor şi am învăţat să fac prăjituri.” Raluca(6 ani): „ mi-au plăcut toate activităţile, jocurile, focul de tabără şi mai ales atunci când am modelat animăluţe pentru Arca lui Noe şi atunci când am pictat cu mâinile.”

Mulţumim tuturor moderatorilor voluntati din Ator Costeşti  pentru că au înţeles importanţa lucrului în echipă şi a jertfei pentru ceilalţi care aduce întotdeauna după osteneala depusă,  multă bucurie.